RDW Design Flags @CINA
16 - 25 mai
RDW @CINA
Benjamin Franklin, nr. 10
RDW Design Flags aduce în prim-plan perspective internaționale din design și arhitectură, printr-o serie de expoziții și proiecte găzduite în spațiile centrale ale festivalului.
Acest program reunește creativi și inițiative relevante din întreaga lume, fiind o sursă valoroasă de inspirație atât pentru profesioniști, cât și pentru vizitatori. RDW Design Flags conectează scena locală de arhitectură și design cu cea internațională, oferind o varietate de teme și abordări care reflectă diversitatea și creativitatea acestui domeniu.
Programul este realizat în colaborare cu institute culturale, ambasade și organizații creative locale, consolidând legături și promovând schimbul de idei între comunități.
Parte din programul din acest an, RDW Design Flags include următoarele expoziții:
Copenhaga în comun - Ambasada Regatului a Danemarcei
Expoziția „Copenhaga în comun” explorează legătura dintre capitala Danemarcei, totodată deținătoarea actuală a titlului UNESCO-UIA de Capitală Mondială a Arhitecturii, și comunitățile sale mari sau mici: cele din care facem parte, cele pe care le formăm în oraș, dar și cele pe care le-am pierdut.
Expoziția „Copenhaga în comun” este realizată de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei și DAC / Centrul de Arhitectură Daneză și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei.
Expoziția prezintă o serie de planuri ale stațiilor de metrou din București alături de cele ale metroului din Madrid, cu scopul de a stabili o conexiune între cele două orașe. Printre machetele 2D, vor fi agățate machete ale stațiilor de metrou din București și Madrid imprimate în 3D, alcătuind astfel o instalație care să permită publicului să înțeleagă complexitatea acestor obiective utilitare.
Expoziția „Design Thinking: Sensibilizarea publicului asupra importanței design-ului utilitar” este realizată de Albert Guillaumes Marcer și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Ambasadei Spaniei la București.
Concéntrico. 10 ani ai Festivalului de Arhitectură și Design Logroño - Instituto Cervantes București
Instituto Cervantes din București, în colaborare cu Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concentrico din Logrono prezintă o expozitie de fotografie si machete de arhitectura, o selecție a celor mai reprezentative momente ale unuia dintre cele mai importante festivaluri de arhitectură efemeră din Spania.
Expoziția „Concéntrico. 10 ani ai Festivalului de Arhitectură și Design Logroño ” este curatoriată de arh. Javier Peña- Ibañez (Spania) și arh. Justin Baroncea (România) și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Instituto Cervantes București.
Granland este producție circulară de mobilier, un material nou, o explorare a formei într-o nouă metodă de producție și utilizarea designului ca mijloc de comunicare a unei probleme de mediu în curs de desfășurare. Ca un simptom al încălzirii globale, un gândac de o jumătate de centimetru, gândacul de scoarță de molid, a devastat pădurile europene în ultimii ani. Numai în Suedia, 27 de milioane de metri cubi de pădure de molid au murit din 2018, când au început atacurile din cauza unei secete severe. Acest lucru i-a costat până acum proprietarilor de păduri suedezi aproximativ 12 miliarde SEK în valoare de lemn pierdut. Viitorul pare sumbru; Suedia se încălzește din ce în ce mai mult, iar gândacii de scoarță de molid se înmulțesc într-un ritm alarmant.
Expoziția „Garland” este realizată de Simon Mattisson și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Ambasada Suediei.
Posters for Mondays & Tuesdays - Centrul Ceh București
Povestea afișelor din expoziția „Posters for Mondays and Tuesdays” a început în 2018, când, odată cu lansarea Fiction Tuesdays, studioul Daniel & Andrew a devenit unul dintre colaboratorii apropiați ai Centrului Ceh. Fiecare film din program venea cu câte un afiș ce îi surprindea esența, care era folosit la promovarea evenimentului pe social media, în presă și în format tipărit, în cafenele, universități și alte spații relevante. Ulterior, chiar și în perioada pandemiei, când proiecțiile au avut loc online, colaborarea a continuat, iar afișele create au prezentat, în stilul caracteristic Daniel & Andrew, programul fiecărei serii.
Expoziția „Posters for Mondays & Tuesdays” este realizată de Daniel & Andrew Design Advisory și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Centrului Ceh București.
“Coline țesute” este o instalație artistică și funcțională ce aduce în prim-plan identitatea culturală comună a Moldovei şi României printr-o reinterpretare a meșteșugului tradițional al țesutului covoarelor prin prisma designului contemporan. Acest proiect îmbină elementele naturale, inspirate de relieful blând al țării noastre, cu aspectele industriale ale designului, oferind vizitatorilor un spațiu de odihnă, meditație și interacțiune creativă.
Expoziția „Coline Țesute” este realizată de Echipa “Răchițele”: Haritonova Daria, Homițchi Olga, Istratenco Elena, Matei Ana, Proscurina Daria (studente la Universitate Tehnică a Moldovei, Design Industrial şi de Produs); Mihai Stamati (curator proiect, Designer industrial) și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Artcor.
Austriada. 70 de ani de călătorii ilustrate - Oficiul Național de Turism al Austriei
Expoziția Austriada. 70 de ani de călătorii ilustrate din cadrul RDW explorează felul în care Austria și-a construit imaginea ca brand turistic de țară, în cei 70 de ani de la înființarea Oficiului Național de Turism. Afișe cu ilustrații naive și pop art, dar și postere care au primit elemente animate, vizibile printr-un QR code, instalații și diorame alături de ghiduri vechi se îmbină într-o viziune coerentă, care a plasat turismul în centrul identității culturale și a valorii economice a Austriei.
O călătorie vizuală prin 70 de ani de comunicare națională, între rigoare, emoție și stil.
Expoziția „Austriada. 70 de ani de călătorii ilustrate” este prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Oficiul Național de Turism al Austriei.
Tapi(x)erie_agora du design de Lauriane Obry - Institutul Francez din România
Combinând savoir-faire-ul /know-how-ul tradițional și noile tehnologii, această instalație explorează o altă istorie a tapiseriei. Reînnoind forma și utilizarea țesăturii, precum și savoir-faire-ul /know-how-ul acesteia, instalația propune noi interacțiuni cu publicul și creează o legătură între tehnicile ancestrale și tehnologiile contemporane.
Cu scopul de a evidenția procesul de țesere și de a pune în discuție tehnica tapiseriei, obiectul tradițional țesut reînvie tradiția decorului mobil imersiv. Tapiseria este un obiect al iluziei, conceput în mod tradițional pornind de la un model și, ca un mediu textil cu un puternic potențial narativ, navigheaza între original și copie.
Expoziția „Tapiserie Verdure ” este realizată de Lauriane Obry și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Institutului Francez din România.
Eternul a început ieri - Retros Gallery
În RDW vor fi prezentate piese de design iconice precum Space Saving Ercolina Chaise Longue creat de Paolo Grasselli și produs de Casprini, Italia, anii 80, fotoliul Big Mama creat de Gaetano Pesce pentru B&B Italia, Canapea/Patul de zi imaginat de către Paolo Piva și produs de B&B Italia. Retros Gallery articulează în RDW două tipuri de lumi aparținând aceluiași Univers pentru a răspunde unei întrebări: Este din trecut sau a aparținut întotdeauna viitorului?
Curatorierea expoziției „Eternul a început ieri” este realizată de Corina Olaru (designer & creator). și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Retros Gallery.
Designeri proiecte: Paolo Grasselli, Gaetano Pesce, Paolo Piva.
Această expoziție prezintă o selecție de obiecte de design open-source create de Hackability, un ONG italian dedicat designului incluziv. Hackability conectează designeri, creatori și persoane cu dizabilități pentru a co-crea soluții care îmbunătățesc viața de zi cu zi. Fiecare obiect expus reflectă esența designului italian – funcționalitate, frumusețe și incluziune – demonstrând totodată cum designul poate fi democratizat și accesibil tuturor.
Expoziția „Accesibil și incluziv: Design italian pentru o viață mai bună” este curatoriată de Arh. Mateo Belfiore - MB-AA Studio Tokyo și prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Ambasadei Italiei, Institutului Italian de Cultură și Italian Trade Agency.
Future: Back to the Roots - Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București
În expoziția Future: Back to the Roots Institutul Liszt din București prezintă trei studio-uri de design din Ungaria, al căror designeri au fost școliți la Universitatea de Artă și Design Moholy-Nagy din Budapesta, sau în mod autodidact și-au însușit cunoștințele manufacturii și le-au perfecționat în fabricarea unor obiecte de uz cotidian.
Expoziția „Future: Back to the Roots” conține proiecte realizare de Adrienn Király, Bálint Szalai, Petra Penezits, Alexandra Takács, Kamilla Hornyai și este prezentată în cadrul Romanian Design Week cu sprijinul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București.
Parte din RDW Design Flags este și expoziția Eames Roadshow - Project1, Intro și Vitra care poate fi vizitată la Casa Fratelli (strada Episcopiei, 9) - intrare liberă.
***
Bilete RDW @CINA - AICI.
Program de vizitare RDW @CINA:
L-V: 16:00 - 22:00
S-D: 12:00 - 22:00