Cum influențează Designul Interior starea noastră de bine

24 mai

RDW Design GO! | Workshop

Casa General Henri Cihoschi | Bulevardul Dacia 78

Fiecare spaţiu în care trăim sau lucrăm ne influenţează profund emoţiile, energia şi chiar comportamentul. Fără să ne dăm seama, culorile, tipul de mobilier, tipul de lumină sau materialele pe care le atingem ne pot stimula creativitatea, ne pot induce relaxare sau, dimpotrivă, pot accentua starea de stres şi oboseală. Designul interior nu este doar o chestiune de funcţionalitate si estetică, ci şi o ştiinţă a armoniei dintre spaţiu şi psihologia umană.

Studiile din domeniul neuroştiinţelor aplicate în design arată că modul în care percepem un spaţiu poate avea un impact direct asupra sistemului nostru nervos, afectând-ne concentrarea, nivelul de stres şi chiar calitatea relaţiilor noastre. Acest workshop este o incursiune în principiile fundamentale ale designului interior care susţin bunăstarea emoţională. Va fi explorat modul în care poate fi transformat un spaţiu astfel încât să susţină energia pozitivă, să stimuleze productivitatea, să ofere un refugiu de linişte şi confort.

Detalii aici - https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/cum-influenteaza-designul-interior-starea-noastra-de-bine/

***

Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care pune la dispoziţia publicului cursuri şi evenimente care transformă teme diverse din zona artelor şi a ştiinţelor umaniste, în subiecte atrăgătoare, uşor de explorat şi de împărtăşit.

***

24 mai, 16:00-18:00

Prima oră: Conceptele fundamentale în psihologia spaţiului
A doua oră: Aplicaţii practice şi soluţii pentru orice tip de spaţiu

@Bulevardul Dacia, nr. 78, Casa General Henri Cihoschi

 

website

facebook

instagram

tiktok